VideoLive Text GALERIE FOTO / PSD Constanța își alege conducerea organizației municipale

6055
În aceste momente, în sala mică a Casei de Cultură a Sindicatelor Constanţa, se desfăşoară Conferinţa de alegeri a Organizaţiei Municipale PSD Constanţa.


Singurul candidat la funcția de președinte al Organizației Municipale a PSD Constanța este Ion Dumitrache, același care a asigurat interimatul până acum.


Pentru poziția de prim-vicepreședinte candidează Costin Rasăuțeanu, iar pentru poziția de vicepreședinți s-au înscris: George Vișan, Eduard Martin, Mirela Matichescu, Cristian Mihăilescu, George Naceades, Dan Tudor și Daniel Darea. Din Biroul Politic mai fac parte 14 membri iar Dede Perodin candidează pentru funcția de secretar.




Ion Dumitrache: "Ne aflăm în plină campanie. Vrem să demonstrăm că suntem o echipă unită și stabilă și vom face tot posibilul să câștigăm alegerile atât în municipiul Constanța cât și în județul Constanța."




Maria Lazăr: "Am venit cu foarte multă plăcere la Constanța. Mă simt ca acasă. Nu am venit în concedii aici la dumneavoastră cât am venit la activități. Simt că acest oraș este una din marile localități ale țării noastre. Alături de capitală, sau de Iași, Cluj sau Craiova, este orașul care face cel mai mult ca imagine atât pentru România cât și înafara României. Trebuie să avem aceeași abnegație și dragoste pentru locuri ca acesta. Constanța trebuie să devină unul dintre cele mai atractive municipii. Anul 2024 este anul social democrației în România. Vă doresc succes în alegerile pentru primăria Constanța și Consiliul Județean Constanța."


Roxana Mînzatu: "Mă bucur să fiu aici la Constanța. Am fost la multe școli politice pe care le-ați organizat pentru doamnele social democrate. Sunteți foarte importanți ca și comunitate pentru noi la nivel național. Aveți datoria să câștigați aceste alegeri. Este important pentru noi să câștigați aceste alegeri. Traficul pe care îl aveți aici este demn de cele mai negre coșmaruri ale Bucureștiului. Dumneavoastră sunteți oameni harnici, inimoși și hotărâți. Nu există nu se poate. Un primar sau un președinte de consiliu județean poate să facă minuni. Vă doresc succes tuturor celor care candidați. În patru ani puteți să faceți minuni și să revigorați Constanța."


Mariana Gâju: "Toată echipa PSD Constanța merită laude multe. Vă mulțumesc tuturor pentru apreciere. Ați făcut să fie neîncăpătoare această sală. La ora 16.00 m-am speriat că nu era nimeni. Și acum văd sala neîncăpătoare. Asta înseamnă forță. Ați atras peste 6000 de membrii în ultimii 2 ani. Faptul că sunt acasă în Constanța, pentru că nu mă interesează doar comuna mea, este de lăudat. Acest lucru poate să determine câștigul la alegerile europarlamentare și la cele locale din 9 iunie. Noi avem mult de recuperat. Nu doar o line, ci de la om la om. Trebuie să privim oamenii în ochi. Eu așa am învățat. Doar prin declarații și promisiuni, nu se face nimic. Au trecut acele vremuri. Si noi, organizațiile județului, cu acele comune de 1000 de locuitori, putem să aducem plus valoare la voturile județului. Trebuie să îi transmitem domnului doctor Grasa, care a făcut atât de bine în orașul acesta, să se apropie mai mult de oameni. Oamenilor le este rușine, le este frică. El trebuie să fie aproape de oameni, să vină spre ei. Suntem județul cu cele mai multe femei primar. Asta nu este deosebit. Este o normalitate. Ne bazăm pe ele dar și pe tineri. Ei sunt forța noastră."








Dan Georgescu: "Mă bucur foarte mult să văd o sală mare și plină. O organizație municipală puternică ne dă încredere și nouă celor din organizația județeană. Este momentul ca organizația municipala să arate cine este PSD la Constanța. Vă urez succes, le urez succes și lui Horia Constantinescu și lui Cătălin Grasa."


Cătălin Grasa: "În urmă cu 4 săptămâni a fost o propunere din partea celor 2 președinti, Felix Stroe și Ion Dumitrache, de a candida la șefia CJC din partea PSD. Din 2002 sunt în această familie puternică a PSD. Se pot realiza lucruri mărețe. Din viitoarea postură putem să facem lucruri minunate. Cred că vom câștiga pe 9 iunie."


Horia Constantinescu: "Sunt puțin gelos pentru că domnul Dumitrache este singurul candidat în cadrul unor alegeri. În 9 iunie ne dorim un număr cât mai mare de voturi. Vreau să ne rezervăm energia pentru atunci. Felicitări, domnule Dumitrache!"


Ion Dumitrache: "Fără niciun sediu am pornit la drum. La ora actuală avem 4 sedii. Avem 6200 de membrii, 5729 care au carnete, continuăm strângerea de înscrieri. Oamenii vin la sediu să se înscrie în partid. Sunt oameni de calitate. De-a lungul timpului am văzut și unii oameni care veneau din anumite interese. La ora actuală constat că PSD este foarte curtat."




Costin Răsăuțeanu: "PSD m-a onorat oferindu-mi șansa să evoluez temeinic și sănătos în tot parcursul meu în politică. Am luat-o de jos. Am fost întâi la tineret unde am ocupat mai multe funcții. Am fost consilier local, apoi viceprimar. Astăzi voi candida pentru un nou mandat de prim vicepreședinte al organizației PSD. S-a muncit foarte mult și s-a pus foarte mult suflet, începând cu domnul Dumitrache și continuând cu toată lumea. Ne-am dorit să consolidăm o echipă puternică. Trebuie să muncim pentru oameni. Am depus foarte multe proiecte. Este nevoie de mai multe partide cu mai multe viziuni, dar toate trebuie să pună în centru omul. Si aici rolul nostru este fundamental. Am început cu un proiect pentru familiile tinere, Bebe Trusou. După ce l-am făcut, administrația locală nu l-a implementat. Peste tot în țară există așa ceva, doar la Constanța prefectul spune că este ilegal. Ne luptăm de nu știu cât timp în instanță. Apoi vorbim despre programul Stop Depresia. Alături de colegii mei am făcut acest lucru. Acest proiect oferă un sprijin financiar de 3000 de lei pentru oamenii care suferă de depresie. Depresia este boala secolului și în 2030 va fi boala cea mai periculoasă. Am depus înființarea a 4 centre de asistență medicală și recuperare pentru vârstnici."


În aceste momente se votează. 




Ion Dumitrache a fost reales în urmă cu câteva momente în funcția de președinte al Organizației Municipale PSD Constanța.


În continuare, membri PSD Constanța au votat componența Biroului Permanent Municipal al Organizației Municipale PSD Constanța.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4131 secunde